Au trecut deja câțiva ani buni de când fac papucei Tikki...am învățat enorm de multe lucruri noi, am făcut și greșeli, însă entuziasmul meu crește tot mai mult pe măsură ce descopăr câte puțin din tainele meseriei de “pantofar” :)

Mă gândeam să încep o serie de articole ce-ar putea ajuta pe cei care au o idee de business dar un buget micuț, să-și traseze o direcție, dar mai ales cum să evite niște greșeli costisitoare. Mă adresez în primul rând mamelor (și nu numai) care ar vrea să lucreze ceva de acasă. 

De cele mai multe ori ideile apar din necesitățile vieții cotidiene: te lovești la un moment dat de lipsa unui obiect, sau a unui serviciu, ori de calitatea proastă a acestora, și te gândești că n-ar fi rău să oferi tu acel ceva. Alteori ideea poate să apară dintr-o pasiune sau o specializare – nu de puține ori specialiști cu ani de zile de experiență într-o companie decid să meargă pe cont propriu și-și deschid propria firmă.

Ok, ideile pot fi multe, bune sau rele – acum vine partea cea grea: cum știi că este o idee fezabilă? Cum știi că va funcționa și că nu vei risipi resurse prețioase (timp și bani)? Aici intervine adevăratul talent antreprenorial :) să intuiești dacă ideea ta va avea succes sau nu. Am văzut multe cazuri de mici afaceri dezvoltate cu pasiune, investit timp și resurse financiare, însă ideea nu a prins și în final inițiatorii au renunțat…am văzut și cazuri de afaceri care s-au dezoltat cu succes dintr-un hobby, s-a muncit perseverent, dar și ideea în sine era foarte bună.

Nu sunt expertă în domeniu, n-am citit cărți de business management, însă doar bazat pe experiența ultimilor ani aș vrea să subliniez câteva aspecte (care sunt personale, nu trebuie luate literă de lege). Iată ce cred că ar fi bine să faci înainte de a porni la drum cu o mică afacere:

  1. Dacă vrei să începi un business dar nu ai nici o idee, poți face un sondaj de opinie printre prieteni și cunoscuți – întreabă-i ce produs și-ar dori și nu găsesc pe piața noastră, sau ce serviciu nu-i mulțumește și și-ar dori o îmbunătățire…


Mai poți face și browsing pe net, mai ales pe site-uri din afara țării în căutare de idei fresh și inovative. Un mic business online nu necesită o investiție inițială foarte mare, cel mai important e ca ideea ta să fie practică și realistă. Dacă îți permiți financiar, poți face chiar o escapadă într-un oraș european unde cu siguranță poți vedea multe modele de business care ar putea fi adaptate la societatea noastră.


Nu strică să citești și reviste gen “Idei de afaceri” sau cărți de business, însă eu sincer n-am găsit nimic să mă inspire și oricum în lumea reală te lovești de chestii pe care nu le prea găsești în cărți.




  1. Dacă ai găsit o idee de afacere, următorul pas este să verifici dacă e fezabilă. Mai întâi verifică concurența – vezi câți alții fac deja ce ți-ai propus tu (este cazul bijuteriilor handmade, unde fiind o ofertă extrem de mare principalul criteriu selectiv rămâne talentul, și nici acela nu-ți garantează succesul). Dacă nu ai concurență deloc, e bine să cercetezi dacă ai o idee realistă – degeaba vrei să imporți un produs non-existent pe piață, dacă aceasta din urmă nu este pregătită pentru el (mda, acum 4 ani și în noi aruncau părinții vorbe grele că de ce producem încălțăminte fără talonet). Poți încerca să mergi împotriva curentului, sau să încerci să faci cunoscut produsul/serviciul, însă asta presupune efort suplimentar.



  1. Următorul pas va fi implementarea ideii – să zicem că ai un hobby, ai deja cerere, un cerc mic de clienți și simți că ar putea deveni o sursă de venit. Să știi că e cale lungă și grea de la hobby la business :) trebuie să ai în vedere că o afacere nu presupune doar talentul pe care-l ai, sau ideea în sine, ci e nevoie să fii one-man show: adică tu vei fi creator, agent de vânzări, agent de marketing, contabil primar, (da, trebui să înveți să urmărești cifrele, adică vânzări-cheltuieli), uneori curier, gestionar, etc...De ce spun că vei fi one-man show? Pentru că în cazul micilor afaceri bugetele inițiale sunt destul de restrânse și cam toate activitățile sunt executate de inițiator.


Dacă sunt totuși lucruri la care nu te pricepi deloc (de ex SEO, editare grafică, etc) e cazul să apelezi cu încredere la un specialist. E bine însă să mergi pe recomandări pentru a nu arunca banii pe geam. De ex, pentru crearea magazinul nostru online, cât și pentru design-ul lui, am apelat la cunoștințe recomandate de prieteni (am apelat și la firme, însă ne cereau prețuri astronomice). Chiar și acum, când cunosc o persoană nouă din domeniul încălțămintei încerc să aflu cât de multe informații: surse de materiale, furnizori serioși, specialiști, etc...În felul acesta ajung să cunosc exact de cine/ce să mă feresc, și cu cine pot colabora fără emoții – de-a lungul timpului am aflat cu părere de rău că atunci când începi un business, oricât de mic ar fi el, este echivalent cu a înota în ocean, adică te mai pândesc și rechini pe la colțuri, și trebuie să fii cu ochii larg deschiși. Deci, sfatul meu: întreabă, întreabă, întreabă...pe net, printre prieteni, cunoștințe, oriunde. Nu toți vor răspunde, evident, dar de undeva tot vei afla informații prețioase.




  1. Un punct esențial pe care aș vrea să-l subliniez este: răbdarea. Nu te grăbi cu investițiile, nu te hazarda în cheltuieli, cel mai sigur mod de a-ți proteja mica afacere este să o iei cu pași mărunți. În felul acesta, dacă se întâmplă să faci greșeli, acestea nu te vor costa foarte mult. De ex, găsești materiale la ofertă foarte bună și-ți faci un stoc mare, însă constați la prima utilizare că nu sunt calitative...și te trezești că oferta nu era chiar așa de bună. Mai bine cumpără câte puțin, chiar dacă plătești mai mult, până testezi și vezi că totul e ok. Ni s-a întâmplat de multe ori să ne bazăm pe seriozitatea furnizorilor și să luăm țeapă într-un final, așa că acum mergem doar pe testate (între timp însă, acele rateuri au costat ceva). La fel cu utilaje, materiale publicitare, orice necesită investiții – pentru început fă strictul necesar și te poți dezvolta pe parcurs. În plus, în primele etape ale afacerii vei face destul de des schimbări de imagine sau de produse (logo, afișe, produse finite, etc) de aceea este bine să faci cantități mici pentru a-ți permite să fii flexibil.



  1. Ultimul pas și cel mai important este, după părerea mea, să fii perseverent. Am văzut atâtea afaceri mici dezvoltându-se încet, dar sigur, încât pot să afirm cu tărie că acesta este modelul cel mai de succes pentru afacerile care încep cu un buget mic (cum este trecerea de la hobby la manufactură). Motorul din spatele lor îl reprezintă oamenii care-și fac treaba fie din pasiune, fie din necesitate, însă o fac calitativ. Acolo unde există prioritate pentru calitate, cât și respect pentru client, este imposibil să nu funcționeze. Totul e să te ocupi, pentru că locomotiva asta a micii afaceri se mișcă mai greu la început, dar odată pornită, va dudui la un moment dat :) Și încă o informație prețioasă: ar fi bine să ai în vedere că în tot acest timp în care vei lucra să dezvolți business-ul tău, nu vei avea neapărat niște venituri sustenabile, deci ar fi bine să ai soluții de back-up financiar – adică o perioadă va trebui să rulezi exclusiv banii fără să cheltuiești în scop personal, iar pentru necesitățile familiei să fie disponibil un alt venit stabil (greu, da :( ).


 

Acum aș vrea să vă dau câteva exemple de mici afaceri de succes, pe care le-am urmărit de-a lungul timpului și le-am văzut crescând an de an (și-mi plac și inițiatorii lor :))

-          http://www.minirock.ro/ - producător de hăinuțe cool pentru copii

-          http://www.isara.ro/ - producător de sisteme ergonomice de purtare a bebelușilor

-          http://baghetefermecate.ro/ - tricotaje superbe

 

Nu întâmplător vă dau aceste exemple: toate aceste afaceri sunt acum sustenabile, fiind o sursă de venit, mai mică sau mai mare. Însă fiecare dintre ele a pornit de la o idee, care a fost implementată și dezvoltată pas cu pas, cu eforturi de promovare prin intermediul blogurilor, expozițiilor tematice, etc. Au crescut de la an la an și succesul lor constă în munca și perseverența oamenilor din spatele fiecăreia – nu este deci suficient să ai o idee bună sau bani să o implementezi, trebuie să te ocupi la modul cel mai serios să o dezvolți.

Mai sunt multe exemple care merită amintite, acestea sunt doar câteva care-mi vin acum în minte, și sunt toate din domeniul copiilor pentru că acolo mă învârt și eu mai mult…Vă doresc idei multe, susținere din partea familiei, și multă putere de muncă pentru a vă îndeplini visele!

În România este, într-adevăr, greu să pornești ceva, sunt atâtea legi stufoase, birocrație, taxe, iar instituțiile atît de ostile încât inevitabil oamenii se tem de ideea de antreprenoriat. Este greu, nu zic nu, și eu am fost de câteva ori pe punctul de a renunța...însă mă tot gândesc că noi românii avem capacitatea de a fi mai mult decât o piață de desfacere pentru firmele din Vest. Mă încăpățânez să cred că și noi putem avea idei bune, și cu puțină răbdare, curaj și perseverență, putem ajunge și noi să exportăm mai mult decât lohn sau materii prime. Eu vă încurajez să încercați gustul antreprenoriatului, căci viața este prea monotonă ca simplu angajat! :))))

Dacă aveți în minte completări la acest articol, nelămuriri sau subiecte despre care ați vrea să aflați detalii, nu ezitați să întrebați – întrebările sunt esențiale pentru un business de succes :)

 

Cu drag,

Maria.